Îmi aduc aminte cu plăcere de vremurile în care pierdeam timpul cu colegii pe unde apucam , iar în mod special prin parcul Copou .
Din păcate , anul acesta ( şcolar ) nu am apucat să ieşim decât de câteva ori , ultima desprindere de monotonia zilnică fiind ieri , când împreună cu 5 colegi am fost de-am băut ceva şi am stat la bârfă , povestind de vremurile în care obişnuiam să pierdem mult mai mult timp împreună . Nu cred că o să mai apuc să ies cu colegii de liceu de prea multe ori , mai sunt doar 48 de zile până la BAC , iar după , fiecare îşi urmează drumul uitând de cei cu care şi-a pierdut 4 ( în cazul meu 8 ) ani din viaţă .
Treaba asta ( vezi filmuleţul ) se întâmpla anul trecut , undeva pe la mijlocul lui mai . Tot ce ai să vezi e un dărâmat ce joacă şotron în parcul de pe dealul Copoului . A da , dărâmatul ăla sunt eu …
[zdvideo]http://www.youtube.com/watch?v=iWbfMDYVjH0[/zdvideo]
În general , dintr-o clasă de 25 de elevi , maxim 10 dintre ei ţin legătura după ce termină liceul , chiar dacă sunt studenţi la aceeaşi facultate .


